Taxonomii ale obiectivelor

TAXONOMII ALE OBIECTIVELOR

Taxonomii ale obiactivelor- reprezintă clasificarea sistematică a finalităţilor procesului de învăţămînt.

Obiectivul-reflectarea anticipată a rezultatului învăţării, ce se produce în cadrul unei secvente educaţionale, concentrîndu-se asupra rezultatului, la care trebuie să ajungă într-o secvenţă determinată, producîndu-l sub forma unui "dat", care poate fi delectat şi evaluat.

Scop-se concentrează asupra desfăşurării acţiunii, anticipindu-i etapele şi opera prin prisma unei finalităţi generale mai îndepartate.

Formularea obiectivelor operaţionale ţin de unele cerinte ca:

1. să fie clare explicite atît pentru elevi cît şi pentru profesori.
2. să fie accesibile majoritatea elevilor şi realizabile  în intervalul de timp efectiv.
3. să corespundă particularităţilor de vîrstă a elevilor şi pregătirii anterioare a lor.
4. să nu fie prea numeroase.
5. să descrie un comportament observabil şi măsurabil (nu se admite vorbirea "să poată","să cunoască").
6. să vizeze o operaţie singulară.
7. să fie transmisibile de la situaţia pedagogică la o situaţie reală de viaţă.
8. să reflecte activitatea elevului şi nu a profesorului.

Una dintre cele mai cunoscute taxonomii este Taxonomii lui Benjomin Bloan bazate pe obiective cognitive, care poate fi completate de Taxonomia lui Krothwohl, care este bazata pe domeniu afectiv şi Taxonomia lui Simpson bazată pe domeniu psihomotor.

Pentru fiecare domeniu sunt identificate competente care marchează creşterii pe fiacare din aceste niveluri.

Bloam a identificat stadiile învăţării urmărind firul logic al gîndirii: "Înainte de orice trebuie să cunoşti conceptul apoi să-l înveti, apoi să-l poţi aplica, să-l poti analiza, să fii capabil să sintetizezi şi să evaluezi".

În 2001 ele au fost revizuite şi formulate sub forma unor verbe:

Pentru Bloam

1. A tine minte: a recunoaste, a descrie, a identifica, a numi, a gasi;
2. A intelege: a interpreta, a parafraza, a clasifica, a compara, a axplica, a exemplifica;
3. A aplica: a implementa, a folosi, a executa;
4. A analiza: a compara, a organiza, a atribui, a sublinia, a structura, a integra;
5. A evalua:a verifica, a critica, a experimenta, a judeca, a delecta, a testa, a monitoriza;
6. A crea:a construi, a planifica, a inventa, a face.

Pentru Krathwolh

1. Receptarea;
2. Reacţie;
3. Valorizare;
4. Organizare;
5. Caracterizare;
6. Evaluare.

Pentru Simpson

1. Percepţie;
2. Dispoziţie;
3. Reactie dirijată;
4. Automatism;
5. Reacţie complexă;
6. Evaluare.

PRINCIPIILE DIDACTICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA INFORMATICII

PRINCIPIILE DIDACTICE ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA INFORMATICII

 Principiile didactice- reprezintă normele generale de învăţare,care orientează conceperea, organizarea şi desfăşurarea ei.

Caracteristicile didacticii informaticii.

1. Caracterul legic - care exprimă raporturile esenţiale şi globale spre orientarea conceperii şi desfăşurării procesului de învăţămînt.

2. Caracterul obiectiv - procesul de învăţămînt este în corcodanţă cu legile dezvoltării psihice ale individului şi cu legile evoluţiei societăţii.

3.Caracterul algoritmic- se exprimă cerinţele şi soluţiile prin utilizarea unui sistem precis de reguli, care trebuie respectate şi cunoscute cu exactitate.

4.Caracterul dinamic- principiile didacticii sînt elementele logice, însă deschise înoirii şi creativităţii.

5. Caracterul sistematic-fiecare principiu întră în relaţii cu celelalte principii, alcătuind un ansamblu unitar de legităţi ale căror componente se condiţionează reciproc.

                         PRINCIPIILE DIDACTICE

1. Principiul legării teoriei cu practica. Acest principiu determină raportul dintre teorie şi avînd la dispoziţie mijloacele tehnice, cunoştinţele anterior studiate, precum şi de capacităţile intelectuale a fiecărei clase de elevi şi totodată de aptitudinile şi experienţa cadrului didactic. Pentru a vedea eficacitatea lelării teoriei cu practica este necesar de a lucra în laborator cu elevii, de a efectua activităţi practice.

2.Principiul intuiţiei. Acest principiu exprimă necesitatea studierii obiectelor, fenomenelor, proceselor cu ajutorul simţurilor, a transmite cunoştinţele în mod intuitiv, înseamnă a porni de la contactul direct cu realitatea pentru ca mai apoi să se ajungă la realizări şi raţionamente. Acest principiu poate fi realizat în multe cazuri prin utilizarea instrumentelor multi-medea.

3.Principiul  însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor. Exprimă necesitatea ca instruirea să se efectuieze organizat, prin fixarea unor scopuri, finalităţi şi termeni precişi, pentru ca învăţarea să nu fie mecanică, accentul se va pune pe metodele activ-participative de învăţare.

4.Principiul sistematizării şi continuităţii a cunoştinţelor. Acest principiu se concentrează prin expuneri organizate asupra cunoştinţelor de asimilat, respectîndu-se un anumit plan. Activitatea individuală a elevului trebuie să fie esenţială, cunoştinţele nu se pot asimila în salturi, iar deprinderile esenţiale, cunoştinţele nu se pot asimila în salturi, iar deprinderile exersate se pierd. Dacă dorim o învăţare eficientă şi o pregătire ritmică a elevilor, trebuie să se ţină cont că la bază trebuie să fie un control riguros şi permanent al profesorului asupra modului de însuşire a cunoştinţelor.

5.Principiul accesibilităţii a cunoştinţelor. Cunoştinţele pot fi asimilate de elev doar dacă sînt accesibile ca volum şi conţinut. O temă poate fi asimilată doar dacă corespunde particularităţile psihologice a elevilor. Respectarea particularităţilor psihologice de vîrstă nu înseamnă a scuti elevii de efortul intelectual necesar dezvoltării gîndirii logice şi abstracte.

6. Principiul  însuşirii temeinice a cunoştinţelor. Fixarea cunoştinţelor nu trebuie realizată printr-o repetare succesivă a celor expuse, ci trebuie să fie bazată pe o receptare logică, raţională cu ajutorul cărora să se poată determina esenţialul. O asemenea învăţare poate fi obţinută prin diverse modalităţi de recapitulare.

7.Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării. Individualizarea învăţării se referă la valorificarea cît mai bună a posibilităţilor şi eforturilor individuale atît pentru persoanele înzestrate, cît şi pentru cele mai puţin înzestrate pentru aceasta se recomandă elaborarea de sarcini individuale, fişe de recuperare, se recomandă fişe de dezvoltare pentru cei mai activi, fişe de autoînstruire, fişe de evaluare generală.